Arhiva

evenimente.

Probabil toţi arădenii au auzit de „Târgul de fete” de pe Muntele Găina, dar cu siguranţă foarte puţini dintre ei ştiu că în această sărbătoare joacă şi Aradul un rol important. Harta judeţelor trasată de comunişti în 1968 a format o mică graniţă între judeţele Arad şi Alba, de doar câţiva kilometri. Nu avem un drum cunoscut care să lege direct cele două judeţe, însă se poate spune că avem un munte şi o sărbătoare comună. An de an, delegaţii ale celor două judeţe împreună cu reprezentanţi ai altor judeţe vecine (Hunedoara şi Bihor) urcă pe muntele Găina pentru a rememora atât tradiţia străveche ce vorbeşte despre o zână care avea o găină ce făcea ouă de aur, cât şi pentru a-l comemora pe marele erou al Ţării Moţilor, Avram Iancu.

Se urcă greu pe muntele Găina. Din Arad există un drum ce porneşte din comuna Hălmăgel şi urcă pe munte distanţă de peste 20 de kilometri (27 de la intersecţia cu drumul naţional ce trece prin Hălmagiu). Drumul este de piatră şi destul de greu pentru o maşină mică. Cu toate acestea a fost biruit şi anul acesta de destule autoturisme, chiar dacă unele (conduse chiar de persoane importante ale Aradului) ar fi avut ceva probleme. Noi am urcat cu un microbuz al cărui şofer a primit indicaţii să urce pe cealaltă parte, dinspre judeţul Alba (comuna Avram Iancu). Chiar dacă am făcut mai mult cu două ore pe drum, mi-a plăcut foarte mult pentru că peisajul este superb. Ruta a fost Brad-Abrud-Câmpeni-Avram Iancu, dar ultima parte a urcării nu a fost deloc uşoară. Aglomeraţie mare, drum destul de rău, unele maşini nu prea făceau faţă. Am ajuns însă cu bine sus…

Eu am urcat pentru prima oară pe Muntele Găina. Prilejul a fost… o sarcină de serviciu. A trebuit să însoţesc grupul jurnaliştilor invitaţi pe munte de către Instituţia Prefectului. Să explic: an de an este tradiţia ca unele instituţii să organizeze tabere în adevăratul sens al cuvântului care să reprezinte judeţul respectiv. Astfel, în fiecare an se mobilizează Prefectura, Jandarmeria, ISU, primăria Hălmăgel şi alte instituţii iar finalitatea este organizarea unei tabere să zicem semi-militare pe partea arădeană a muntelui sau mai bine zis pe parte dinspre Arad a platoului. Şi anul acesta corturile au fost puse de Jandarmerie şi ISU, instituţii care au adus şi saci de dormit militari, care în trecut ar fi fost folosiţi de armata americană. Ferice de cei care au reuşit să pună mâna pe unul, eu am rămas doar cu o saltea pe care nu am reuşit să dorm. Însă vina a fost a mea în totalitate: mi s-a tot spus că pe munte plouă des şi e frig, dar nu am crezut. „Doar nu vine gerul”…mi-am spus când am omis să-mi împachetez şi o pătură…

Tabăra noastră era compusă deci din două rânduri de corturi militare, dintr-o veritabilă „popotă” şi o bucătărie semi-militară unde au trebăluit nişte oameni aduşi de primărţia comunei Hălmăgel. Bucătăria semi-militară era formată dintr-un fel de „aragaz-cuptor” militar desprins parcă din cel de-al doilea Război Mondial, alături de un grătar clasic adus de oamenii din Hălmăgel. Am avut ladă frigorifică pentru băuturi, au fost aduse chiar şi patru cabine de WC ecologice. Pot spune că a fost o organizare ca la carte, cea a judeţului Alba fiind mult mai modestă (fapt recunoscut de Prefectul judeţului Alba).

Una peste alta, Aradul a fost bine reprezentat la Târgul de Fete de Muntele Găina, ediţia 2012. Despre festival ce aş putea spune…Ca să parafrazez hitul „Cine are noroc are, cine n-are, n-are”, aş spune „cui îi place, îi place, cui nu – nu”. Unii urcă pe munte de vineri, alţii de sâmbătă. Dacă vreţi, este un fel de „Gărâna”, „Fân Fest” tradiţional (sau tărănesc, dacă vreţi să fiu maliţios). Pe munte urcă de obicei tinerii din zonă dar şi cei mai în vârstă. Şi da, pentru toţi e un bun prilej de distracţie asezonată din plin cu bere, muzică populară (pe alocuri manele), mici, kitschuri, dormit la cort, făcut necesităţile prin vale etc…Dar cu toate astea, locul are farmecul său.

În primul rând aş aminti un fel sâmbure al sentimentului de libertate. Eşti totuşi la peste 1400 de metri altitudine, alături de prieteni sau alături de nişte oameni mult mai egali cu tine decât în altă parte. În aer pluteşte şi un fel de avânt patriotic, mai ales când persoanele trecute de 40 de ani ajung la momentul critic în care îşi dau drumul talentului muzical. Cu siguranţă însă, cea mai frumoasă parte a excursiei este dimineaţa rece, cu aerul tare şi cu lumina tânără ce se revarsă asupra crestelor pe care le vezi cel puţin de la acelaşi nivel. Nu eşti în cel mai înalt loc din zare pentru că undeva spre nord se vede vârful Biharia cu al său celebru releu. Acela cred că este momentul când poţi spune că a meritat să urci până acolo: priveliştea, aerul tare şi curat căruia noi, oamenii de la câmpie, îi ducem dorul şi îi simţim lipsa.

Duminică dimineaţa are loc momentul oficial al sărbătorii şi anume o slujbă religioasă în memoria eroilor neamului urmată de o ceremonie a depunerilor de coroane la statuia lui Avram Iancu. Nu vreau să amintesc aici politicienii care au participat la eveniment pentru că vă zic sincer, prezenţa lor a fost discretă şi nu au influenţat cu nimic sărbătoarea.

Anul acesta a plouat doar în noaptea de sâmbătă spre duminică. Aşa că duminică am putut pleca după masa de prânz (în 2011 s-a plecat deja pe la ora 10 din cauza ploii), din nou pe ruta ocolitoare. Am făcut o oră până la asfalt şi văzând şirul aproape nesfârşit de maşini mă întrebam cum era acest loc acum 50,60 poate 100 de ani. Am plecat astfel de pe muntele Găina – o experienţă care dacă atunci nu mi-a plăcut în mod special, cu timpul încep să o apreciez din ce în ce mai mult.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: