Mănăstirea Hodoș-Bodrog

Mănăstirea Hodoș-Bodrog: Reper de lumină, credință și identitate

Această prezentare necesită JavaScript.

Poveștile din bătrâni ne spun că ”Mănăstirea Hodoș-Bodrog”, așa cum o cunoaștem noi astăzi, a fost întemeiată grație unei minuni săvârșite, cu îndurarea lui Dumnezeu, în secolul al IX-lea. Legenda ne spune că, scurmând cu coarnele lui într-un mal surpat de revărsarea apelor, un bour a scos la lumină o icoană binecuvântată întruchipându-i pe Fecioara Maria și pe Prunc. În semn de mulțumire lui Dumnezeu, credincioșii au ctitorit pe acel loc o mică bisericuță din lemn în care au adăpostit la loc de cinste icoana făcătoare de minuni. Iar ca oamenii să nu uite istoria peste timp, i-au pus numele bourului, „Hodoș”, cuvânt de origine slavă însemnând fastuos, măreț; și au mai adăugat numele „Bodrog“, tot de origine slavă, însemnând pământ între ape, nume purtat și de cele două sate aflate de o parte și de alta a mănăstirii: Bodrogul Vechi, respectiv Bodrogul Nou.

În locul bisericii de lemn, acum dispărută, a fost ridicată în jurul anilor 1370, o biserică nouă în stil bizantin triconc, din piatră și caramidă romană, purtând Hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. De-a lungul vremii, ea a suferit câteva restaurări, dintre care cea mai importantă, în secolul al XVIII-lea, când s-a tencuit exteriorul și s-a ridicat un nou acoperiș, într-un stil arhitectural nou, de influență barocă. Astăzi, doar peretele de nord, lăsat netencuit, mai păstrează imaginea lăcașului de odinioară.

”Mănăstirea Hodoș-Bodrog” este prima mănăstire ortodoxă cu tradiție monahală neîntreruptă atestată documentar din țara noastră (1177, într-un act emis de cancelaria regelui ungar Bella al III-lea).

La mijlocul secolului al XVIII-lea există consemnări despre inundațiile devastatoare ale Mureșului. Moștenirea n-ar fi dăinuit peste generații până la noi, dacă în anul 1839 starețul Grigore Chirilovici, n-ar fi reușit, cu sprijinul autorităților din acea vreme, să devieze cursul Mureșului spre nord-vest de mănăstire.

Casa lui Dumnezeu a fost clădită pe „stâncă”, spre mângâiere și mărturie mirenilor în vremile de răstriște: ocupația păgână (1551-1687), a celei habsburgice (1687-1918), colonizarea imperială (1719, 1729), epidemia de ciumă (1739-1741), epidemia de holeră (1838, 1872), Revoluția de la 1848, Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan (1874), cele două războaie mondiale care n-au ocolit Banatul și, de ce nu, ocupația comunistă. „A cazut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.” (Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 7, versetul 25). Locul de lângă Dumnezeu este întotdeauna un loc al siguranţei, al adăpostului, al durabilității.

Cu voia lui Dumnezeu, lăcașul de cult are astăzi două biserici, cea veche care te întâmpină de la intrare, alături de un turn de clopotniță și biserica nouă cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“, zidită între anii 1989-1997.

Se spune că ansamblul monahal Hodoș-Bodrog este un loc plin de har, unde cei apăsați de necazuri își găsesc un loc de liniște și rugăciune, un loc în care problemele, bolile și durerile își găsesc alinarea.

Pentru articolul integral, vă rugăm să accesați link-ul de mai jos. Vă mulțumim.

Sursa: http://aradheritage.wordpress.com/wp-admin/post.php?post=266&action=edit

Film:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: