Satul Cicir – Repere geografice și istorice (II)

Secolul al XVIII-lea – piatră de temelie

Se pare că abia în secolul al XVIII-lea s-a cristalizat populaţia cicireană din apropierea pălmaşilor români şi a grănicerilor care păzeau hotarele posesiunilor coloniştilor din împrejurimi. Corpul de grăniceri a fost organizat în urma victoriei armatei împărăteşti, conduse de prinţul Eugen de Savoya împotriva forţelor turceşti în 11 septembrie 1697.

Lupta s-a dat la Zenta şi în urma victoriei imperialiştilor, statul major din Viena a hotărât organizarea Regiunei de graniţă dintre Tisa şi Murăş (Ţiucra, Pietre rămase, p. 349). Zona de graniţă care despărţea Imperiul Otoman de Imperiul Austro-Ungar a fost împărţită în două circumscripţii grănicereşti: Regiunea Tisei cu sediul la Seghedin şi Regiunea Mureşului cu sediul la Arad. Circumscripţia de Arad se compunea din 23 staţiuni; dintre acestea, oraşe erau: Arad, Nădlac, Pecica; sate: Apatfalva, Uj-Csanad, Sajteny, Szemlak, Glogovatz sau Orod, Mondorlok, Csicser, Szabadhely, Paulis, Şoimoş; puste: Başaraga, Şionda, Nagy-Bereg, Mezohegyes, Palota, Csiga, Kiralyhegyes, Pitvaros şi Szekesegyhaza (Ţiucra, Pietre rămase, p. 349).

Astfel apare clar că în secolul al XVIII-lea Cicirul era parte a graniţei militare formate din regimentele grănicereşti sârbeşti, căci angajaţi ca soldaţi mobili au fost locuitorii sârbi de pe malurile Mureşului şi a Tisei. În apropierea Cicirului, pe câmpul dintre acesta şi Sâmbăteni, administraţia austro-ungară a lăsat o urmă datând din secolele XV – XVI – “iarcul”, un canal lung de 800 de metri şi lat de 30 de metri care, probabil, a fost gândit pentru a uşura trecerea unei bucle a Mureşului situate chiar între cele două sate (Prof. Pădureanu Eugen) .

În anul 1720, Cicirul apare înregistrat cu un număr de 4 gospodării de iobagi, toţi purtând nume româneşti. Iar în anul demilitarizării, în 1752, toate familiile militare din Cicir, adică 35 de familii, numărând 175 de suflete erau familii româneşti, (Ciuhandu, Românii din Câmpia Aradului, p.65). Aşezarea pe actuala vatră a satului s-a făcut în jurul anului 1823 şi a fost determinată de desele inundaţii ale Mureşului, cicirenii retrăgându-se astfel din faţa pericolului pe care îl reprezenta râul pentru gospodăriile lor.

Cicirenii erau iobagi, în 1752 existând un singur om care se ocupa cu oieritul şi care avea 10 oi şi capre, iar în 1743, la Cicir erau 4 mori cu venit impozabil de 240 de florini (Ciuhandu, Românii din Câmpia Aradului, p.65). Încet-încet, în jurul sfârşitului secolului al XVIII-lea, iobagii s-au ridicat la statutul de plugari . În prezent, deşi mulţi locuitori se ocupă cu agricultura şi creşterea animalelor, o bună parte lucrează în oraş, făcând naveta cu tramvaiul care leagă Cicirul de municipiu. Cicirul nu mai este acum un sat de plugari, ci aici s-au format şi intelectuali – doctori, cadre didactice, ingineri etc.

Evoluţia demografică în satul Cicir a fost urmărită pe parcursul anilor: 1752 – 175, 1875 – 621, 1869 – 1025, 1880 – 941, 1890 – 904, 1910 – 971, 1922 – 996, (Dicţionar istoric, p. 86). Recensamântul din anul 2002 a înregistrat 952 de locuitori în satul Cicir.

BIBLIOGRAFIE:
Dr. Ciuhandu, Gheorghe, Românii din Câmpia Aradului de acum două veacuri, Editura Diecezana, Arad, 1940;
Roz, Al., Kovach, Geza, Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Arad, Editura Universităţii “Vasile Goldiş”, Arad, 1997;
Ţiucra, Pribeagul, Petru, Pietre rămase, 1936;

Realizator: Florina Păsculescu

SURSE ORALE:
Prof. Pădureanu Eugen

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: