Biserica Ortodoxă din Agrişul Mare

Autor: Horia Truță

La 1 octombrie 1934, sute de oameni, au umplut până la refuz, vechea biserică şi spaţiul din jur pentru a asista la punerea pietrei fundamentale a noului lăcaş de cult ortodox. La sărbătoare a participat arhimandritul dr. Iustin Suciu, care împreună cu preoţii Romulus Motorca şi Ioan Bârnău, au oficiat serviciul divin. La slujba religioasă, piesele muzicale, au fost susţinute de corul local, condus de Ioan Momac, cantor bisericesc. În final Romulus Motorca, a prezentat actul fundamental care a fost zidit în fundaţia viitoarei biserici.[1]

Vechea clădire a bisericii a fost demolată [2] în perioada interbelică, odată cu edificarea noului şi impresionantului lăcaş de cult, cu acelaş hram. Pe locul ei, s-a construit căminul cultural şi a fost ridicată o troiţă. Biserica a fost edificată în perioada 1934-1936 de către antreprenorul Francisc Trithaler din Arad, str. Iosif Vulcan nr. 63, după planurile arhitectului Silvestru Rafiroiu [4] sub păstorirea preotului Romul Motorca [5] (1894-1939).

Se pare că de această dată, icoanele şi celealte obiecte de cult nu au fost transportate în deplină securitate la noua biserică, deoarece o parte din ele au dispărut în timpul mutării [6]. Motivele ridicării unei noi biserici în Agrişu Mare, au fost desigur multiple. Vechimea, starea avansată de degradare, dimensiunea redusă a edificiului, care nu mai putea oferi posibilităţi pentru primirea în siguranţă a credincioşilor şi desfăşurării în condiţii bune a serviciilor religioase, au fost factori determinanţi în luarea acestei decizii.

Sfinţirea noii biserici [7] a avut loc în ziua de 18 octombrie 1936, cu participarea unui număr impresionant de credincioşi din Agrişul Mare şi satele apropiate [8]. Oaspeţii, în frunte cu episcopul Andrei Magieru, însoţit de dr. Gheorghe Ciuhandu, dr. Mihai Păcăţean, Ştefan Lucaciu şi Dimitrie Darău, au fost întâmpinaţi la marginea comunei de către un grup de săteni în straie de sărbătoare, călare, pe caii împodobiţi cu scoarţe şi ştergare. La sărbătoare au mai participat: dr. Mihai Mărcuş, dr. Romulus Coţioiu, primarul Aradului, dr. Ioan Ursu, fost primar al Aradului şi Nicolae Păuşeşti, din Arad, Axente Secula, deputat sinodal. Notarul comunei, Dimitrie Busuioc, asistat de subnotarul Temie Iovănuţ, primarul Agrişului Avram Zdremţan, subprimarul Avram Stan, casierul comunal Ambrosie Piseu, şeful postului de jandarmi Constantin Stănoaia, directorul şcolii primare, învăţătorul Dimitrie Busuioc, Ioan Bodea – funcţionar, de membri reprezentanţei comunei politice, a rostit obişnuitul cuvânt de salut.

În sunetele clopotelor şi al cântărilor bisericeşti, soborul a fost condus la biserică, într-o procesiune impresionantă, unde s-a desfăşurat actul sfinţirii noului lăcaş de cult. Acesta a constat din: înconjurarea bisericii de trei ori, citirea Evangheliilor, ungerea pereţilor cu sfântul Mir şi stropirea lor cu apă sfinţită. După intrarea în biserică, au urmat cântările şi rugăciunile prescrise, aşezarea moaştelor în Altar, vărsarea aromelor topite, spălarea, ungerea cu Sfântul Mir, stropirea cu Apă Sfinţită, aşezarea celor patru Evanghelişti, îmbrăcarea Sfintei Mese, ungerea şi sfinţirea cu Apă Sfinţită a pereţilor. Programul a mai cuprins solemnitatea Sfintei Liturgii realizată de episcopul Andrei asistat pe lângă înalţii prelaţi din suita sa, de către: protopopul Şiriei, Aurel Adamovici, protopopul Ineului, Mihai Cosma, opt preoţi din protopopiatul Şiriei şi diaconul Aurel Tripon din Oradea. Tot atunci a fost hirotesit întru ceteţ şi ipodiacon, candidatul la preoţie, Victor Faur, iar Victor Şancu a fost hirotonit presbiter-duhovnic. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Nevăzătoarelor din Arad. După citirea Evangheliei, episcopul Andrei a ţinut o predică, în care, a atras atenţia că: sfinţirea bisericii, să nu fie numai un praznic trecător, ci să fie un praznic al sufletului. În final, părintele Romul Motorca, a prezentat situaţia parohiei, contribuţia sătenilor şi a administraţiei [9], la edificarea bisericii, oferind la locuinţa sa o masă în onoarea distinşilor oaspeţi.[10]

Noul lăcaş de cult este impresionant nu numai prin dimensiunile sale neobişnuite (S-300 m.p. cu o capacitate pentru 700 persoane) ci şi prin ruperea de stilul baroc practicat în numeroase localităţi, până la începutul secolului XX. Considerată a fi un adevărat manifest, un nou început al arhitecturii ortodoxe din sud vestul ţării [11], biserica din Agrişul Mare a fost realizată într-o manieră neîntâlnită în epocă şi în zonă. Ea însumează tradiţii medievale diverse: Ţara Românească, Moldova veacului al XVII-lea, Transilvania romanică, Bizanţul de la cumpăna mileniilor. Eleganţei volumului i se adaugă proporţiile reuşite, asociate cu detalii de mare fineţe, care împreună reîncheagă o unitate similară cu cea de începuturi [12]. Spaţiul deschis din jur, avantajează clădirea a cărei măreţie, este conferită tocmai de arhitectura simplă dar de mare efect.

Stilul bizantin al edificiului, este evident, fiind respectată schema generală a planului centrat în formă de cruce şi cupole. Semnul distinctiv este mai ales asemănarea în unele privinţe arhitecturale, păstrând bineînţeles şi proporţiile, cu Haghia Sofia (532-537 / 558-562), biserica aulică a lui Iustinian, care a fost totodată catedrala patriarhilor. Şi aici, ca simbol al imaginii lumii hotărâte de sus, cupola baldachin, pare să domine, într-o revărsare de lumină toate elementele spaţiului din interior, să anuleze raporturile constructive şi să dematerializeze formele plastico-materiale. Cupola de zid, sau domul, ca formă funcţională primitivă, era străveche în Orientul sărac în cherestea. Inventată de romani, ea a fost redescoperită şi îmbunătăţită de Renaştere devenind un element esenţial al arhitecturii neoclasice. Specific bisericii din Agrişul Mare, este ridicarea pe lungimea edificiului a două cupole, nu prea înalte, mai mult plate, care arată ca două farfurii întoarse. Fiecare din ele este dublu stratificată, creind astfel împreună cu sfera şi crucile din vârf, forme bine proporţionate, fără a cauza o solicitare structurală deosebită.

În partea de răsărit a bisericii, spre altar au fost ridicate trei semidomuri de dimensiuni diferite şi două arcade. Dispunerea acestora, exploatează forţa de împingere a zidurilor spre exterior inerentă formei arcuite, jucând alături de contraforţii laterali rol în asigurarea stabilităţii clădirii, creind însă şi un spaţiu util şi boltit, folosit de altar, proscomidie, diaconicon şi colţurile naosului. Aceste bolţi, în trepte, în cruce, parţiale şi supraînălţate, par din exterior o grupare de cupole principale şi secundare într-un echilibru perfect armonizat. În interior, bolţile aproape se contopesc, pentru a forma un spaţiu comun înviorat de jocul clarobscurului, producând şi o tendinţă spre înalt, printr-o eşalonare dinamică, posibilităţile completându-se reciproc. Orientarea de bază este indicată de verticala naosului. Cupolelor principale care acoperă careul, i se subordonează, mai mult, sau mai puţin, toate celulele înconjurătoare. În adâncime, spaţiul se desfăşoară într-o orientare, de la capătul vestic al bisericii, destinat obştei, spre absidele de la est, unde se află Sfânta Sfintelor. Această direcţie este întreruptă de iconostas, acea barieră din faţa altarului ridicată imediat în dreptul curburii estice a careului, formând astfel un arc triumfal. În spatele iconostasului, central, se află masa altarului, iar lateral, proscomidia şi diaconiconul, acestea fiind separate imaginar prin arcele semibolţilor.

Partea de vest, a bisericii este prelungită prin pronaos, împărţit cu ziduri în trei încăperi: tinda sau nartexul, sala de botez, şi anticamera urcării la balconul corului şi în cele două turnuri. Îndreptate spre cer, acestea atrag atenţia, conferind bisericii o impresie de soliditate, putere şi bogăţie. Turnurile, clindrice, înalte de 30 m, sunt alcătuite din câte două segmente, suprapuse, cel superior fiind cu diametrul diminuat, şi terminate fiecare cu o cupolă. Bolţile, dublu stratificate, sustin fiecare câte o sferă de pe care se ridică câte o cruce treflată ale căror braţe egale sunt înscrise la mijlocul segmentului într-un cerc. Turlele sunt folosite şi drept clopotniţe, astfel încât sunetul celor trei clopote să se răspândească mai bine pe distanţe mari. Deşi ţin în mod esenţial de orice sărbătoare creştină ele sunt folosite şi cu ocazia înmormântărilor, a nunţilor s-au chiar în scopuri laice, anunţând o anumită oră a zilei, sau unele pericole. Soliditatea construcţiei, trebue să se opună vibraţiilor provenite de la tragerea clopotelor, care constitue dealtfel, una dintre principalele cauze ale avariilor structurale suferite de biserici. Ferestrele camerei de unde provine sunetul, sunt uşor de recunoscut, ele neavând sticlă, ci doar obloane, pentru a împiedeca pătrunderea păsărilor. Clopotele au fost turnate la Arad, la firma Friederic Honig, de pe strada George Bariţiu nr 10, sub atenta îndrumare a preotului Romul Motorca şi a consilierului parohial Ioan Micoară.

Pe suprafaţa exterioară a clopotului mare, a fost însris în relief textul: Clopotul s-a cumpărat / pentru Biserica Ort. Rom. din Agriş / pe cheltuielile Sf. Biserici şi a credincioşilor şi din donaţiunea / parohului comunei Romul Motorca şi soţia Florica / Cismaş Ioan Stella Cismaş Ioan Oprea nr 1 Iovan Pribac Iovan Neamţiu nr. 43 şi Crăciun Filipaş a Vali / în anul Domnului 1935. Mai jos se află însemnarea: Turnat de Frideric Honig în Arad. Clopotele sunt ornate, în relief, cu un brâu decorativ vegetal, format din mănunchiuri de spice de grâu împreună cu ciorchini de struguri.

Arhitectul şi constructorii bisericii au pus un mare accent şi pe zonele de acces. Împărţirea internă a clădirii se exprimă foarte clar prin folosirea mai multor uşi. Forma şi dimensiunile uşii principale, cea din spre vest, rezervată procesiunilor respectă preferinţa arhitectului pentru arcele rotunde. Simplitatea acestei faţade deşi e cea mai elaborată, un simplu vestibul decroşat, ale căror ziduri sunt îngroşate pentru susţinerea turnurilor, ajută la evidenţierea uşii, făcând posibilă retragerea ei în adâncime. În felul acesta se dezvoltă un spaţiu protejat asemănător unui cerdac, unde, pe un timpan, a fost pictat portretul Sfintei Paraschiva[13], protectoarea bisericii din Agrişul Mare.

După tradiţia bisericii ortodoxe, fiecare lăcaş de închinăciune, în momentul sfinţirii, săvârşit de către episcop, primeşte un nume care este hramul său. Acesta poate fi un eveniment din istoria divină sau numele unei persoane sfinte. Importanţa acestuia este mare, deoarece prin târnosire, hramul devine îngerul păzitor al bisericii, patronul său spiritual, religios şi moral. Credincioşii din Agrişul Mare o cinstesc pe Sfânta Paraschiva din neam în neam, convinşi fiind că punându-se sub protecţia ei, au parte de o duioşie feminină pentru greutăţile vieţii.

Uşile laterale sunt folosite pentru ocaziile obişnuite.Ele sunt flancate de portetele unor sfinţi şi texte explicative.

Personalitatea bisericii este subliniată şi prin ferestre. Ele sunt dispuse simetric, într-un singur registru, de formă dreptunghiulară, cu arce romanice asemănătgoare cupolelor şi mărginite de linii alternative mai lungi sau mai scurte, drepte şi curbe. Singură sau în grup de trei ferestre dispuse în trepte sub o arcadă, cu fereastra centrală mai înaltă decât celelalte două, aceste deschideri sunt practicate în pereţii naosului, altarului, cupolelor şi primul în segment al turnurilor.

Decorul exterior al edificiului este auster, fiind asigurat doar printr-un brâu de denticuli care mărgineşte sub învelitoare, partea superioară a zidurilor, a cupolelor şi segmentelor turnurilor. Pe un registru inferior a fost ordonat o friză de nişe dreptunghiulare, curbate romanic şi ornate la mijloc, în relief, cu discul solar. Pe turnuri se observă conturul unor ferestre oarbe, practicate doar sub aspect ornamental. Structura spaţială a bisericii oferă premiza ideală pentru aplicarea programului iconografic ortodox.

Iconostasul, elementul de construcţie liturgic, desparte obştea credincioşilor de sfânta sfintelor, naosul de altar, şi totodată le uneşte prin cele trei uşi, a fost preluat din vechiul lăcaş de cult. Corespunzător tradiţiei orale locale, elementele din lemn şi icoanele au fost restaurate şi adaptate noului spaţiu al bisericii, mult mai amplu, de către Constantin Căruntu, învăţător în Arăneag. Unitatea conceptuală a lucrării contrazic însă această ipteză, susţinând că atât sculptura cât şi pictura iconostasului au fost realizate integral odată cu noua biserică. Tâmpla sculptată în lemn, a fost realizată în formele barocului european târziu. Este structurată pe trei registre. Registrul de jos este susţinut prin patru perechi de coloane adosate panoului tâmplei. Ele sunt ridicate pe socluri înalte, paralelipipedice, decorate cu motive geometrice, de care sunt legate prin plinte patrate şi o succesiune de profile circulare. Fusul lucios, fără caneluri care se termină în dreptul registului următor, cu capiteluri corintice este decorat cu vrejuri de viţă de vie, simbol al lui Cristos. Ramele icoanelor registrului din mijloc sunt limitate central printr-o pereche de coloane de mai mici dimensiuni şi stâlpi adosaţi, de mărimi diferite.

Ramele arhitecturale, sau ancadramentele icoanelor sunt drepunghiulare în registrul de jos şi ovale în celelalte nivele. Ele prezintă o dispoziţie centrală, câmpul pe care-l înrămează fiind înconjurat cu un ornament liber, care se dezvoltă omogen pe toate laturile, fără să ţină seama de sus sau jos, ci este orientat radial dinspre centru către exterior. Ovele, vrejurile vegetale din care sunt compuse ramele, au însă o orientare verticală precisă şi sunt astfel plasate încât partea lor superioară este orientată spre exterior. Formatul în medalion pe înălţime, accentuiază verticalitatea lucrării. El face ca figurile reprezentate să pară mai înalte, indicând în acelaş timp imaterialitate, biruinţa asupra greutăţii gravitaţionale. Deoarece acestea sunt înscrise într-un oval, pierd astfel simetria centrică. Dealtfel spre deosebire de Renaştere, care a îndrăgit cercul ca fiind forma perfecţiunii cosmice, faza manieristă a Barocului, în care se poate înscrie acest iconostas şi-a ales elipsa puternic încordată care contrapune ambivalenţa rotunjimii extensiei[14]. Vioiciunea acestui model geometric este dictată mai degrabă de necesităţile impuse de decorul pe care îl serveşte, decât de acelea ale compoziţiei conţinute. Ovalul ca şi cercul constitue şi un pretext de rotunjire a colţurilor, potrivindu-se astfel mai confortabil subiectului religios. In descifrarea iconografică, drumul revelaţiei merge de sus în jos. Registrul superior cuprinde portretele a 14 patriarhi şi proroci în mijlocul cărora, domină prin mărime, crucea cu chipul Mântuitorului răstignit. Personajele sunt prezentate întregi, în atitudini şi gesturi diferite, unii purtând suluri de manuscrise, care vestesc sosirea lui Cristos ca Mântuitor al lumii. Urmează registrul celor 12 apostoli, între care, la mijloc se află cu dimensiuni mărite icoana Încoronării Maicii Domnului. Registrul de jos este cel al personajelor venerate: Sfântul Ierarh Nicolae, Maica Domnului, Isus Cristos şi Ioan Botezătorul. Icoanele sunt mult mai mari şi aşezate la o înălţime potrivită, pentru a putea fi cinstite direct de către credincioşi, prin sărutări, plecăciuni şi semnul crucii.

O importanţă deosebită le revine Uşilor Împărăteşti, principala intrare spre Sfânta Sfintelor, prin care au voie să treacă doar preoţii, în anumite faze ale slujbei. În faţa acestei intrări, pe treapta altarului se face împărtăşania credincioşilor. De aceea deasupra ei este înfăţişată cuminecătura, Împărtăşania apostolilor, prin imaginea cunoscută sub numele Cina cea de taină. Pe canaturile acestui simbol al intrării în împărăţia lui Dumnezeu este ilustrată Maica Domnului şi arhanghelul Gavril, care alături de Mihail, este conducător al cetelor cereşti. Cele două uşi secundare, cea din stânga spre proscomidie este decorată cu imaginea arhanghelului Mihail, iar cea din dreapta cu Sfântul Ştefan, arhidiacon care este în serviciul divin al îngerilor.

După anul 1970, preotul Nicolae Badea, a realizat primele reparaţii bisericii fiind montată instalaţia electrică pe iconostas şi prin candelabru. Tot atunci au fost comandate şi picturile în frescă din interior. Pictura murală a fost executată în tehnica frescă de către pictorul bisericesc Vasile Niţulescu din Braşov [15], în perioada anilor 1974-1975. După terminarea lucrărilor, interiorul bisericii, apare decorat cu un impresionant covor de scene biblice şi figuri ale sfinţilor. Prima impresie este derutantă, dar încântătoare, o varietate nesfârşită de culori şi personaje, din care numai după o profundă meditare se pot desprinde o serie de unităţi : medalioane, pătrate, alte forme geometrice plasate pe mai multe registre, cadre vegetale mai complicate care separă ajutându-ne să descifrăm scenele. Totul e dominat de o culoare liniştită, luminoasă. Conturele, puţin accentuate aduc mişcare şi viaţă în fiecare compoziţie. Portrete compoziţionale, figuri întregi, busturi sau numai capete de proroci, arhierei, mucenici şi sfinte acoperă pereţii, bolţile, pilaştri şi nişele, personajele masculine fiind dispuse în apropierea altarului, iar femeile doar în partea de vest şi în părţile laterale ale bisericii. Normele bizantine cu figuri slabe şi rigide, au fost înlocuite cu personaje mai apropiate de realitate, cu expresie şi mişcări mai puţin încorsetate. Fiindcă scopul picturii bisericeşti nu este doar de a decora suprafaţa cu scene instructive şi moralizatoare, ea este însăşi Biblia pauperum pentru cei care nu ştiu, nu au răbdarea şi timpul necesar să citească. Ideia moralizatoare reiese clar, mai ales din reprezentările judecăţii de pe urmă şi din unele detalii ale pedepselor divine.
Printre obiectele de valoare ale bisericii din Agrişu Mare, se pot aminti Cartea românească de învăţătură (Iaşi 1643); Octoih (Bucureşti, 1720). Ele sunt expuse alături de câteva icoane vechi preluate din vechea biserică, într-un muzeu realizat de către preotul Florin Ţucudean într-o încăpere de lângă pronaos, folosită înainte pentru botezul copiilor.

Bibliografie:

[1] Ştirea 3 ocombrie 1934.
[2] Demolarea s-a realizat prin dinamitarea turnului de către doi artificieri: Luca şi Cuca, muncitori la cariera de piatră din Agrişu Mare.
[3] Firma, a fost înfiinţată, în 1921, sub forma unui Birou de arhitectură , inginerie şi antrepriză de lucrări. Societatea în comandită Francisc Trittaller, a fost înscrisă la Camera de Comerţ şi Industrie, în 2 septembrie 1931, cu un capital social de 10.000 lei. Membri asociaţi, au fost: Francisc Trittaller, Iosif Vulcan 6; Nachtnebel Edmund, procurist, str. G. Coşbuc 15; Elemer Karoly Thege. În 1937, firma s-a transformat în Construcţia Trittaller SA, având ca acţionari pe: Soţia lui Francisc Trittaller, născută Lenke Honig (casnică), Arcadie Honig, Ladislau Honig. Consiliul de administraţie era alcătuit din Francisc Trittaller, antreprenor, Edmund Nachtnebel, inginer şi Lenke Trittaller (născută Honig), ca acţionar majoritar ; (AN Arad, Fond Camera de Comerţ şi Industrie, 1924-1950, D. 87/1931-1932.)
[4] Silvestru Rafiroiu (1903-1961), născut la 28 noiembrie 1903, în localitatea Araci (Trei Scaune), arhitect diplomat, al Şcolii Superioare de arhitectură din Bucureşti, numit în funţia de arhitect din cadrul Serviciului Tehnic al Primăriei din Arad, de unde a demisionat la 31 august 1932, cu domiciliul în Arad, str. Mureşului nr. 7. Dup 1936 până la moartea sa survenită în 1961, a licrat la diferite instituţii din Timişoara. Serviciul militar l-a îndeplinit la Regimentul 7 Pionieri, fiind trecut în rezervă cu gradul de sergent T.R. În 1934, s-a căsătorit cu Elisabeta Silagy, funcţionară la Primăria din Arad. Membru al Corpului Arhitecţilor, este autor a numeroase proiecte de amenajare urbanistică, clădiri şi monumente: Bisericile ortodoxe din Micălaca Nouă şi Vladimirescu, Crucea Martirilor Arădeni, Monumentul Eroilor din Hălmagiu, Poarta de intrare a Cimitirului Pomenirea, etc. (Pentru detalii, vezi: Radu Măran, Silvestru Rafiroiu (1903-1961), în revista Arhitectura, nr 6/2011, p. 104 – 111)
[5] Romul Motorca (1868-1939), s-a născut în Agrişul Mare dintr-o familie de preot. Studiile secundare le urmează la Sarad şi Szarvaş, iar cele teologice în Arad. Între 1891-1894, a funcţionat în administraţia Consistorului eparhial, în 1894, fiind hirotonit preot în satul natal. În 1934, a zidit biserică nouă. A fost decorat cu Coroana României în gradul de ofiţer (Victor Aga, Galeria de biografii ilustre din Banat şi Crişana, Timişoara, 1934, p. 141-142 ; Vesa, 2006, op.cit.p. 563). Este înmormântat în curtea bisericii din Agrişul Mare.
[6] Jiga I. 2009, op. cit. p.59.

[7] În interiorul bisericii, pe zidul din spre vest, sunt două pisanii. Unul din texte are următorul cuprins: Ridicatu-sa acest Sfânt Lăcaş în anii 1934-1936 sub / Domnia Majestăţii Sale Regelui Carol II şi s-a sfinţit / la 18 Oct. 1936 de Prea S. Sa dr. Andrei Mager Episcop al / Aradului, iar zidirea s-a hotărât în şedinţa Consiliului par. La 23 Sept. 1933 prin stăruinţa preotului Romul Motorca ca preşedinte / susţinut de consilierii: Dimitrie Busuioc not., Ioan Momac, cantor bis., Ioan Oprea, Iosif Filipaş, Pavel Bulzan, Gheorghe Blaj, Moise Maci, / Mihai Bodea, Nicolae Blăgăilă, Crăciun Filipaş, Crăciun Olar, Iovan Stan, Ioan Turcaş, Gheorghe Zdrâmţan, / Ioan Popa, Ioan Neamţ, Ştefan Necşa, Pavel Bogdan, Avram Stan,, Ioan Micoară, Ştefan Erlea, Gheorghe Bisorca, Gheorghe Borlea, Pavel Filipaş (epitropi), / după planurile arhitectului Rafiroiu S.

[8] Biserica şi Şcoala, nr. 44/1936, Arad, p. 8-9.
[9] Contribuţia de la buget a judeţului Arad, a fost de 1.002.244 lei, sumă impresionantă pentru acea vreme.
[10] Biserica şi Şcoala, nr. 44 / 1936, Arad, p. 8,9.
[11] Radu Măran, Silvestru Rafiroiu (1903 – 1961, în revista Arhitectura nr.6/2011, p.110)
[12] Ibidem
[13] Moaştele Sfintei Paraschiva ( Cuvioasa noastră maică Parascheva cea Nouă), au fost aduse din Constantinopol, de către Domnitorul Moldovei Vasile Lupu şi depuse în anul 1641, în ctitoria sa, Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde se află şi în prezent. Este: Sfânta Ocrotitoare a Moldovei. (Vornicescu, Proloagele, octombrie, p.43)
[14] Arnheim, 1995, op. cit. p. 113)
[15] Ce-a de a doua pisanie, are următorul cuprins: Pictatu-sa această sfântă Biserică, cu hramul Cuv. Paraschiva, spre slava lui Dumnezeu / prin jertfa credincioşilor parohiei Agrişu Mare, de pictorul Niţulescu Vasile din Braşov / în anii 1974-75 ajutat de Badea Ioan, sub arhipăstorirea Prea Fericirii Sale Părintele / Iustinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sub păstorirea Prea Sfinţiei Sale dr. / Visarion V. Aştileanu Episcopul Aradului şi sub conducerea următorului Consiliu Parohial, în frunte / cu vrednicul paroh Badea Florian – preşedinte, cântăreţ Popa Gheorghe – secretar preot pensionar / Bursaşiu Sabin – membri de drept, Bisorca Gheorghe, Ştefan Onuţ / Bulzan Pavel, epitrop II, Poenar Ioan, epitrop I, Frăţilă Moise, jerfelnic şi activ Consilier eparhial, Oprea Vancu sen. Oprea Ioan, Jiga Gavrilă, Jelecutean Toader / Stan Avram şi Blaj Gheorghe, Crîsnic şi soţia Magdalena.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: