Ruinele cetății medievale din Glogowatz

Subiectul ruinelor din Glogowatz i-a preocupat deopotrivă pe istoricii din regat, dar și pe istoricii contemporani. Puțini cunosc însă astăzi adevărata lor istorie.

Contrar opiniei istoricului Márki Sándor (1853-1925), ele nu reprezintă vestigiile mănăstirii medievale Bizere. Aceasta fiindcă recent, în 2003, săpăturile arheologice au scos la lumină, lângă Frumuşeni, ruinele așezământului monastic – printre altele, pavimentul realizat dintr-un splendid mozaic bogat ornamentat cu motive bizantine.

Această prezentare necesită JavaScript.

Opiniile istoricilor Gábor Fábián (1795-1877) și Ottó Lakátos (1802–1881), susținute de cele ale istoricului contemporan Horia Medeleanu, consideră însă Orodul și Aradul două localități distincte în spațiu și timp.

Orodul – amplasat pe locul fostului sat Glogowatz, era o biserică-cetate închinată Sfântului Martin (patron al Franței, simbol al milosteniei și supra-numit ‘Apostol al satelor’) realizată în stil romanic la mijlocul secolului al XIII-lea. «Canonicii de la Orod erau niște mari feudali care dețineau moșii întinse de la Criș până la Dunăre, chiar și în Transilvania. Venituri importante aveau din transportul sării pe Mureș, percepând o treime din taxă. Mănăstirea și cetatea aveau un număr mare de iobagi – ‘iobagi castrensi’ – în mod sigur români» Horia Medeleanu, Aradul între mit și adevăr istoric, 2010

Cetatea și biserica au fost distruse în timpul ocupației otomane (după 1552), călugării au fost decimați, iar iobagii s-au împrăștiat care-încotro; și astfel, Orodul a dispărut din istorie. După Pacea de la Karlowitz (1699), un grup de grăniceri sârbi s-a stabilit pe locul vechiului Orod și i-au dat numele Glogovaț, adică ‘locul cu păducel’.

«În anul 1724, imperialii germani au efectuat o primă colonizare germană; a doua a avut loc în 1772. Germanii au preluat denumirea slavă și localitatea a adevenit Glogowatz. Crezând că această denumire este germană, autoritățile comuniste au schimbat-o cu cea actuală: Vladimirescu» Horia Medeleanu, Aradul între mit și adevăr istoric, 2010

În secolul al XIX-lea, ruinele vechii biserici au fost folosite drept ‘carieră de piatră’ și astfel s-a ajuns la starea de ruină în care se află azi.

Prin efortul Complexului Muzeal Arad, în anul 2006 au fost demolate anexele gospodărești construite ilegal, iar amplasamentul monumentului igienizat și delimitat.

Florica Sarca

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: