arhivă

Arhivele lunare: Decembrie 2012

Mozaicul de pe frontonul Catedralei Ortodoxe ‘Sfânta Treime’ Arad reproduce icoana zugrăvită de Andrei Rubliov în 1410, aflată mult timp la Galeriile Tretiakov din Moscova*. Nenumăratele copii existente în Apus au făcut-o foarte cunoscută, iar celebrul film al lui Tarkovski ne-a făcut să pătrundem în miezul tainei sale.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Considerat cel mai faimos pictor de icoane rus, Andrei Rubliov (1370 – 1430) a fost monah în mănăstirea Andronikov de lîngă Moscova. El a lăsat puţine date despre viaţa şi opera sa, iar icoanele ce îi sunt atribuite nu i-au păstrat nici măcar semnătura.

Canonizat în 1988, Cuviosul Andrei Rubliov a pictat Troiţa, într-un moment de revelaţie divină, după un post de 40 de zile, cu multă rugăciune. „Orice experiență se capătă cu oboseală, cu eforturi, cu o certă suferință. Numai după ce a fost fecundată de aceste dificultăți experiența dă roade.” – Andrei Tarkovski (1970). Sinodul celor 100 de capete a confirmat această icoană ca fiind model pentru maniera în care trebuie să se picteze icoana Sfintei Treimi.

Troița înfăţişează scena clasică din iconografia bizantină a „Teofaniei de la stejarul Mamvri”, a celor trei îngeri primiţi de Avraam şi Sarra pentru a-i anunţa promisiunea divină a unui fiu, Isaac (Geneza 18).

Dat fiind că artistul nu a lăsat vreo interpretare a creației sale, identificarea celor trei personaje rămâne o enigmă, existând astăzi mai multe speculații. Cea mai amplă exegeză aparţine unui călugăr benedictin, Gabriel Bunge, într-o carte publicată în anul 1994, tradusă și în româneşte**. Conform acesteia, aflat în centrul imaginii şi arătând cu mâna dreaptă spre potirul jertfei Sale, Fiul (notă: deși vorbim de o scenă înainte de Hristos) îşi asumă îndurarea suferinţelor pentru răscumpărarea păcatelor omeneşti și îl roagă din priviri şi cu plecarea supusă a capului pe Tatăl aflat în dreapta Sa să trimită în lume pe Duhul Sfânt aflat în stânga Sa. Plecându-şi şi El supus capul spre Tatăl, Duhul Sfânt încuviinţează să-I continue lucrarea – consimţire redată prin „întoarcerea” palmei stângi. Icoana zugrăvește deci, acel dialog în care Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Sfîntul Duh Se pun de acord pentru mântuirea omenirii, cu privirile învăluind cu atâta dragoste pe oameni și mâinile prinse în gestul binecuvântării.

Centrul compoziţional al icoanei e constituit din potirul cu capul viţelului sacrificat, care prefigurează jertfa lui Hristos. Masa pe care stă potirul este prototipul mormântului Domnului.

Fiecare din cei trei îngeri poartă în mână un toiag lung şi foarte subţire, fiecare personaj fiind un pelerin. Toiagul constituie o declaraţie – că cei trei au venit deja printre oameni şi o promisiune – că cei trei vor veni încă.

Cei trei îngeri sunt supli și ușori, măsura trupului lor de 14 ori măsura capului (față de 7 ori, cum este în reprezentările iconografice obișnuite). Aripile și transparența culorilor ilustrează imaterialitatea și lipsa oricărei greutăți. Perspectiva desființează distanța, apropie figurile și arată că Dumnezeu este aici. Chipurile și siluetele celor trei îngeri, aproape identici, subliniază natura unică (cei trei sunt unul). Stejarul, „arborele vieţii veşnice”, este întruchiparea crucii şi simbol al învierii. Muntele este o imagine biblică tradiţională a înălţării cu duhul. Casa întruchipează cunoaşterea lui Dumnezeu şi este prototipul „casei lui Dumnezeu”, bisericii universale.

Părintele martir Pavel Florenski, admirând celebra icoană, s-a exprimat acum 70 de ani prin următorul silogism: „Troiţa lui Rubliov există, prin urmare există şi Dumnezeu!”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Rugăciunea către Sfânta Treime:
Din somn sculându-mă, multumescu-Ți Ție, Prea Sfânta Treime, că pentru multă bunătatea Ta și pentru îndelunga răbdarea Ta, nu Te-ai mâniat pe mine, leneșul și păcătosul, nici nu m-ai pierdut cu fărădelegile mele, ci ai făcut iubire de oameni după obicei; și întru deznădăjduire zăcând eu, m-ai ridicat, ca să mânec și să slăvesc puterea Ta. Deci, acum, luminează-mi ochii gândului, deschide-mi gura ca să învăț cuvintele Tale, să fac voia Ta, să-Ți cânt întru mărturisirea inimii și să laud Prea Sfânt numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

*Pavel Mihailovici Tretiakov (1832-1898), un celebru industriaş rus, mare amator de artă. Muzeul întemeiat de el are peste 130.000 de opere de artă.
** Traducere realizată de Diac. Ioan I. Ică jr. sub titlul „Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celălalt Paraclet”, sub Editura Deisis din Sibiu

[Poze: Bodo Judita și Cristian Moisescu. Sinteză: Florica Sarca]

Documentare întocmită de prof. Horia Truță

Identificare spațială: pe locul actual al Liceului Moise Nicoară

Concurs-nr.18

1.Secolul al XV-lea, conform tradiţiei, pe vremea lui Matei Corvin, exista o biserică în zonă al cărei loc exact nu se cunoaşte.
2.În 1706, la instalarea episcopului sârb Isaia Diacovici, acolo se afla o biserică, pe care, noul episcop o ridică la rang de catedrală
3.În 1727, episcopul sârb Vichentie Ivanovici, găseşte acolo o biserică crăpată şi neterminată. Se îngrijeşte de terminarea construcţiei
4.În 1755, episcopul sârb Sinesie Jivanovici, menţionează în una din Conscripţii, că biserica a fost construită în urmă cu trei decenii.
5.În 1791, episcopul sârb Pavel Avacumovici, deschide şantierul noii biserici, care s-a edificat peste cea mică, unde se făcea în continuare serviciul divin, în timp ce pe dinafară se lucra. După edificare, biserica veche a fost demolată
6.În 1814, lucrările la biserica nouă încă nu erau încheiate.
7.În 1818, enoriaşii, cereau insistent încheierea lucrărilor la catedrală
8.În 1840, se atrage atenţia că biserica ameninţa cu prăbuşirea (din cauza indolenţei)
9.În 1848-1849, clădirea suferă din cauza bombardării cu artileria din Cetate
10.În 1849, clădirea e totuşi reparată şi sfinţită de episcopul Gherasim Raţ
11.Guvernul Habsburgic, hotăreşte demolarea ei, din cauza apropierii prea mari de cetate, fiind plătită după 1853, ca despăgubire suma de 43.976 Fl. Se deschide listă de subscripţie pentru noua catedrală
12.În 1861, începe construirea noii Catedrale Ortodoxe Române (Arh. Antoniu Czigler).
Sursa : Arad, Monografia oraşului, Arad 1999.

138386_articol

Acum aproape optzeci de ani (1934), National Geographic Magazine, SUA, dedica două numere “României vrăjite”, o perlă a Europei de Est și o țară plină de culori, obiceiuri străbune, ospitalitate rar întâlnită și un București ce “aduce un pic și cu New York”. Descrieri ce trezesc melancolie, zâmbet, dar și o oarecare tristețe, fotografii „de colecție” ce infioară.

Doua numere National Geographic de peste 120 de pagini, pline de fotografii preponderent alb-negru, publicitate la vechi mașini Plymouth, frigidere General Electric sau predecesorii “conversilor”, Keds, au ca main story Romania.

O Românie cu Basarabia lipită de “patria mumă”, o Românie pitorească plină de folclor și oameni ospitalieri, dar și de nelipsiții țigani, mai mult sau mai puțin nomazi ce erau deja pripășiți pe meleagurile natale. Se pare ca în acea perioadă, National Geographic scria articole mult mai ample decât în prezent, cu (și) mai multe fotografii, acoperind atât părțile importante din istoria unui popor, cât și geografia sa, observații la nivel personal, dar și obiectiv despre oameni, clădiri și obiceiuri.

În 1934 , o echipa National Geographic încearcă să ajungă, într-o mașină ce acum este considerată în mod clar “de epocă”, în orașul Sibiu. Era dimineață, praful de sub roți se ridică înalt, în timp ce, alene, țăranii români își mânau vitele la păscut. Nu a durat însă mult până când mașina temerarilor americani s-a împotmolit într-una din gropile ce încă ne fac faimoși în Europa și în prezent.

“Dar ce stie lumea despre bogatia bogatiilor arhitecturale si artistice din Romania – manastirile medievale, fortificate? De ce nu vin turistii aici sa se bucure de frumusetile monumentelor bizantine, asa cum se duc sa vada moscheile din Istanbul, de exemplu? De ce atat de putini oameni au vizitat si au povestit despre manastirile ce inglobeaza atata istorie si legenda? Simt ca insusi poporul roman este putin constient de valorile pe care le are in Moldova, de manastirile ce salasuiesc acolo”.

Autorii articolului au facut atunci, poate cea mai buna reclama posibila Romaniei descriind, in termeni aproape poetici, senzatiile traite la vederea minunatiilor vazute in Bucovina si Moldova. Manastirile inaltate de Stefan cel Mare, unicul albastru de Voronet si picturile de o minutiozitate remarcabila sunt considerate “remarcabile si aproape de incredibil”. Mai mult, locul in care domnitorii de alta data le inaltau era “linistit, departe de orase”, astfel incat linistea era ca dintr-un templu. Legenda sagetii lui Stefan cel Mare si a copacului unde s-a inaltat ulterior Putna este descrisa exact cum o citeam cand eram copii.

La Sucevita traia pe atunci un preot care, considera autorii, era probabil “oaia neagra” a tagmei sale. El avea o pisica neagra pe care o striga “Satana”. Venea si pleca atunci cand ii spunea preotul, asa cum sta bine oricarui animal de casa.

Din alte regiuni, autorii descriu in aceiasi termeni si Manastirile Neamtu si Cozia, precum si bibliile rare pe care le gazduiau. Descrierea preotului care, cu piosenie, batea in clopot cu regularitate, impresioneaza.

Autorii incheie articolul, in cea mai mare parte pozitiv, pe un ton elogiator care, probabil, nu ar strica nici in prezent.

“Si astfel, in vaile adanci pline de fagi si stejari si pe crestele inalte ale Carpatilor, se afla aceste rare comori de o frumusete incomparabila, invaluite intr-o atmosfera de romanta legendar-medievala ce abia asteapta sa incante pe cel ce are curiozitatea sa le caute”.

Sursă: domnul Buda Bujor

%d blogeri au apreciat asta: