Deși istoria castelului și a domeniului de la Macea poate fi scrisă în câteva rânduri, am ales să scriu în detaliu fiecare informație pe care o cunosc despre acest edificiu, deoarece, nu de fiecare dată calea scurtă e cea mai bună.

Această prezentare necesită JavaScript.

Istoria castelului începe în anul 1720, când familia nobiliară de origine sârbă Csernovics primește titlu nobiliar de la Imperiul Austriac. Prima dată când numele de Csernovics se leagă cu domeniul de la Macea este momentul în care Mihai și fiul său Ioan, primesc în anul 1924 mai multe domenii, printre care și acesta.

Castelul de pe domeniul Macea nu a fost construit într-o singură etapă, astfel, familiei Csernovics i se datorează doar prima parte, până la turnul înalt de 30 de metri, decorată fiind pe frontiscipiu cu stema familiei Csernovics, sculptată în piatră. Această datând dinainte de 1862, fiind precedată de o clădire construită în secolul al XVIII-lea. Lucrările familiei Csernovics la castel se opresc probabil în anul 1745, anul în care Mihai moare. Ana, soția lui Mihai, devine următoarea proprietară din familia Csernovics. Tot Ana cumpără mai târziu și domeniile Curtici și Cutoș. În anul 1793, nepotul lui Mihai, Lazar Csernovics primește titlul de Graf/Grof. Următorul proprietar al domeniului ajunge să fie Pavel Csernovics, în anul 1804. În perioada în care acesta a deținut domeniul, castelul a fost redecorat și întreținut, iar de parcul ce înconjoară acest castel s-a ocupat fiul său, Petru. Acesta din urmă face în anul 1845 o călătorie în Orientul Apropiat, de unde va aduce specii exotice precum Ginko Biloba, Aesculus Hippocastanum, Platanul Acerifolia Wild și altele, plante care se mai găsesc și astăzi în parcul din preajma castelului. Legăturile lui Petru cu unii dintre liderii mișcării naționale sârbe și românești, cât și cu o serie de diplomați străini rezidenți la Belgrad, sunt privite cu ochi negri de către autoritățile Austriece.

Unele aspecte contrastante ale vieții lui Petru Csernovics, acumulate în special în anii de schimbare a politicii interne a marelui Imperiu Habsburgic (1860-1861) i-au adus acestuia dizgrația aristocrației maghiare. În niște împrejurări care nu sunt total cunoscute, acesta este nevoit să vândă o mare parte a averii sale, printre care și cel mai depreț domeniu pe care îl avea: domeniul de la Macea. Alte surse spun că Petru ar fi pierdut moșia de la Macea într-un joc de cărți, posibilitate confirmată de unii, dar neconfirmată de alții.

Din anul 1847, Petru își mută reședința la Macea, pasiunea lui pentru politică fiind înlocuită de cea pentru teatru. În timpul Revoluției de la 1848 acesta a fost arestat și achitat în repetate rânduri. Astfel ni se explică și prezența în parc a mormântului generalului kossuthist Damjanich, alături de cel al generalului Lahner – octombrie 1849. Din acel moment, văduva lui Damjanich, Emilia, se retrage la reședința din Macea, Petru și aceasta fiind verișori.

În posesia castelului și de altfel a întregului domeniu intră în anul 1862 contele Gyorgy Karolyi de „Nagy Karoly”. Acesta fiind un om de bază în Ungaria, își împarte timpul între diferitele sale domenii și moșii. Contele Karoly demarează lucrările la cea de-a doua aripă a castelului, aceasta avea să fie mult mai amplă, în ea apărând elemente eclective, dând amprintă întregii construcții, asemănând astfel clădirea cu modelele la mare căutare in Franța. Tot în această perioadă a fost ridicat și turnul de 30 de metri, turn care astăzi se află în topul celor mai înalte clădiri din România. Construcția noii lature a castelului și a anexelor acestuia se sfârșește în anul 1886.

După cum este precizat în monografia comitatului Arad redactat în anul 1897, parcul era mărit ajungând în total la 40 de holde. Proprietar al domeniului, la sfârșitul secoluli al XIX-lea era Karolyi Tibor, fiul lui Gyorgy. Lângă parc se mai aflau și 100 de hectare de pădure plantată și populată cu fazani. Este mai mult ca sigru că angajarea „celebrului grădinar Prohaska” în anul 1900 determină unirea parcului cu această pădure plantată de noul stăpân, Karolyi Gyula, fiul lui Tibor. Din motive ce țin de familie, mai exact de căsătoria cu rudenia sa, Karolyi Melinda, Karolyi Gyula tinde să locuiască mai mult timp aici, mai ales vara. Dorind să imortalizeze pentru cunoștințele sale de rang înalt din alte familii nobiliare, aspecte din parc și castelul de la Macea, îl cheamă pe fotograful Ruhm Odon din Arad, la începutul secolului XX, să execute clișeele necesare reproducerii imaginii negative de pe sticlă pe hârtie. Una dintre imagini surprinde ochiul de apă din fântâna laturii de vest a aripii principale, înainte de bordurarea cu ciment a acestuia. Turnul înalt este amplu decorat cu iederă și unul dintre cele două turnuri mai joase, mai exact, pe cel de pe terasa căruia se află amplasată stema nobiliară a familiei Karolyi. În perioada scurtă în care grădinarul Iosef Prohaska a stat la Macea, este amenajat ochiul de apă cu o „fântână arteziană” se amenajează de asemenea terenul de tenis, rânduri de flori, se mărește rețeaua de alei și se introduc noi plante ornamentale. În această perioadă, de asemenea, corpului vechi al castelului i se adaugă o terasă metalică la care se accede din exterior pe trepte metalice.

După anul 1912, groful nu se mai ocupă de castel, axându-se mai mult pe moșie. Începând cu anul 1920, Gyula Karolyi se retrage la reședința de la Budapesta.
După Primul Război Mondial, parcul intră într-o perioadă de regres, nu se mai fac amenajări iar lucrările de întreținere sunt aproape inexistente. Unul dintre motive îl constituie exproprierea terenului agricol deținut de moșierul Karolyi, cu excepția parcului și a unei suprafețe de aproximativ 900 iugare cadastrale, adică aproximativ 500 ha, ceea ce înseamnă o reducere a suprafeței agricole cu peste 4/5, dacă ținem seamă de datele din monografia comitatului Arad tipărită în anul 1879.

În anul 1939 parcul intră în proprietatea medicului Adam Iancu din Curtici care defrișează o suprafață de aproximativ 10 ha din marea pădure de pe domeniu. Este începutul stării de regres a parcului. Această stare de regres va înceta în anul 1968, când „Întreaga suprafață fiind declarată parc dendrologic, se iau măsuri energice de protecție și reamenajare”. După anul 1990, posibilitățile menținerii personalului muncitor de întreținere a parcului a scăzut considerabil. O soartă asemănătoare cunoaște și castelul. Explicația în ambele cazuri este lipsa de resurse financiare ale statului. Prima mare renovare pe cheltuiala statului datează din anii 1956-1957, fără să se cunoască însă exact natura intervențiilor reparatoare. Procesul de degradare a fostei moșii de la Macea, nu a fost stopat până în prezent. Faptul îngrijorăor în sine, merită o reflectare mai atentă decât până acum.

După ce în anul 1948 castelul este naționalizat, acesta este trecut în folosința locuitorilor comunei, îndeplinind funcții diferite, precum orfelinat, azil pentru persoane cu dizabilități de vedere sau chiar centru de reeducare.

Începând cu anul 1990, intenția Universității „Vasile Goldiș” din Arad tinde să se înfripte întru salvarea și valorificarea corespunzătoare a vechii moșii. Valoarea sa de monument (atât complexul constructiv cât și parcul dendrologic) n-a fost nicio clipă pusă la îndoială în ultimii 50 de ani. Ansamblul castelului, cu cele două corpuri de clădire (castelul și cele două aripi de vânătoare din apropiere), clpdirile anexă (fosta spăltorie și garajul fostei școli speciale de copii), bazinul de înot, grădina cu sere și parcul – rezervație dendrologică, constituie elementele componente care sunt supuse regimului de protecție. Dacă cele două arimi ale castelului nu au suferit modificări ale structurii, clădirea pavilionului de vânătoare, terminată la sfârșitul secolului al XIX-lea, a suferit transformări interioare și exterioare importante. Acestea s-au datorat probabil noului beneficiar postbelic, adică, Cooperativa Agricolă de Producție (C.A.P).

În prezent, domeniul și castelul au următoarele întrebuințări:
*Locație pentru taberele de vară proprii ale U.V.V.G, interne și internaționale organizate sub egida Universității, începând în luna iunie și până în noiembrie, în fiecare an. Pentru ca această activitate să poată funționa, au fost renovate pentru a fi date în folosință sălile de la etajul I, aripile de nord și centru, amenajând în acestea dormitoare pentru studenți, apartamente pentru cadre didactice și protocol, dintre care unul cu grup sanitar propriu, băi și toalete pe sexe pentru studenți. Și în zona centrală a castelului s-au repus în funcțiune o serie de încăperi pentru următoarele activități: bibliotecă, săli de simpozioane, conferințe, cabinete, laboratoare pentru științe umaniste și biologie, protoco, în dreptul scătii principale, cu acces monumental dinspre parcul ce înconjoară castelul. Cu excepțua bucătăriilor și a spațiilor adiacente pentru personal și sala de mese pentru studenți, zona parterului este folosită actualmene ca spații de depozitare diverslor materiale.
Tot în interiorul castelului, la etajul I este încăperea care adăpostește singurul muzeu al caricaturilor din țară.
* Locații ale unor conferințe li simpozioane
* Întrevederi protocoale
* Locație pentru Muzeul Caricaturii

Din punct de vedere arhitectural, castelul are în componența sa o îmbinare de stiluri.

Există atât elemente de baroc târziu, la parter și ka intrarea principală, ce aparțin perioadei Csernovics, cât și elemente de inspirație bizantină, datând din aceeași perioadă. Acoperișul este construit din grinzi dreptunghiulare, groase și este acoperit cu ardezie, așezată sub formă de solzi de pește (odinioară tot acoperișul, astăzi doar turnul mare și cele două mai mici). Podul castelului este pavat cu piatră cubică așezată pe un pat de lemn. Lucarnele sunt confecționate din lemn de brad, acoperite în momentul de față cu tablă zincată. Fundația întregului castel este din piatră de codru, iar pereții din cărămidă. Chiar dacă la etaj pereții sunt mai subțiri, la parter aceștia ating în unele locuri chiar și un metru grosime.

Intrarea principală în castel se face printr-o ușă masivă din lemn de stejar, plasată sub terasa vestică. La etaj urcăm pe niște scări cioplite în piatră, iar din coridorul lung putem ajunge la aproape toate camerele de la etaj. Iluminarea pe holul mare se face cu ajutorul unui luminator din sticlă armată.

Urcând pe o scară aflată în același hol mare, ajungem pe terasa aflată deasupra intrării. Aici domnește blazonul familiei Karolyi. Este făcut din ceramică arsă, aplicat pe perete într-un cadru zidit special. La început s-a crezut că acela este blazonul familiei Csernovics, însă după descoperirea blazonului lor, unii specialiști în heraldică îl atribuie familiei Karolyi. În balustrada sunt incorporate suporturi pentru vaze cu flori.
La început, pereții interiori ai castelului au fost zugrăviți simplu, cu var, aplicându-se diferite modele colorate, după destinația camerei. Mai târziu, familia Karolyi a aplicat un tapet, iar camerele de la etaj erau îmbrăcate în draperii de diferite culori.

….

Pentru continuare, vă rugăm să accesați link-ul de mai jos. Vă mulțumim.

Sursă: Eugen Rogojan

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: